Un nou complex sportiv ar putea prinde contur în Sectorul 6 al Capitalei, vizavi de Institutul Pasteur. Proiectul de hotărâre care vizează transmiterea imobilului către administrația locală urmează să fie supus votului consilierilor, miercuri, 15 aprilie 2026.
În cazul în care inițiativa va fi aprobată, investiția va fi finanțată din bugetul local sau din alte surse legale.
Bază sportivă multifuncțională pe Calea Giulești
Primăria Sectorului 6 intenționează să construiască o bază sportivă multifuncțională pe Calea Giulești nr. 250. Aceasta ar urma să găzduiască activități sportive de masă, dar și programe dedicate copiilor, tinerilor și altor categorii de beneficiari.
Potrivit raportului de aprobare, o astfel de investiție ar contribui la echilibrarea infrastructurii urbane, la creșterea accesului la facilități sportive și la consolidarea coeziunii sociale în cadrul comunității locale. Lipsa unor astfel de baze sportive conduce la supraaglomerarea celor existente și îi determină pe cetățeni să practice sportul în locuri improprii. Prin urmare, realizarea acestor spații este considerată esențială pentru promovarea unui stil de viață sănătos.
„Educația fizică și sportul capătă, astfel, o dimensiune strategică, depășind sfera activităților recreative și devenind instrumente directe de politică publică, cu impact asupra sănătății populației, asupra coeziunii sociale și asupra calității vieții urbane”, se menționează în raportul de specialitate. “În lipsa unor spații adecvate, accesibile și bine integrate în structura orașului, aceste obiective rămân declarative, fără suport real în viața cotidiană a comunității.”
Parcul Timișoara, închis pentru modernizare
Totodată, Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6 a anunțat închiderea Parcului Timișoara nr. 10 pentru lucrări de reorganizare și modernizare. Parcul va fi închis până la data de 11 mai 2026, accesul urmând să fie restricționat prin toate cele trei intrări.
Lucrările de modernizare vizează o suprafață de 18.639 metri pătrați. În cadrul proiectului, vor fi amenajate o zonă de cățărare cu trei cuburi, un teren de mini-fotbal de 800 de metri pătrați, o zonă de workout dotată cu aparate multifuncționale și trei terenuri de tenis de picior, cu o suprafață de 608 metri pătrați.
Pe durata lucrărilor, locuitorii din zonă pot utiliza Parcul Liniei pentru activități recreative.
Deniz Garguli, jurnalist.
Sursa: Buletin.de