În anii de început ai Războiului Rece, România se afla în centrul atenției serviciilor de informații americane, datorită rolului său crucial în industria petrolieră europeană și legăturilor strânse cu Uniunea Sovietică. Documente declasificate ale CIA dezvăluie o rețea complexă de spionaj care monitoriza îndeaproape producția de petrol, infrastructura și destinația exporturilor. Scopul principal nu era competiția economică, ci evaluarea capacității energetice a blocului sovietic și a potențialului său militar.
Petrolul românesc, sub lupa CIA
În anii ’50, România rivaliza cu URSS în ceea ce privește producția de petrol pe continentul european. Câmpurile petrolifere românești au devenit o țintă constantă pentru spionajul occidental, rapoartele CIA detaliind producția zilnică din rafinării, starea conductelor și destinația exporturilor. Aproximativ două treimi din producția de țiței și produse rafinate era direcționată către Uniunea Sovietică și statele satelit din Europa de Est, transformând România într-un furnizor energetic critic pentru întregul bloc sovietic. Monitorizarea acestor fluxuri oferea Washingtonului o imagine strategică asupra capacității industriale și militare a URSS.
După Al Doilea Război Mondial, o parte semnificativă din petrolul românesc a fost exportată forțat către URSS, ca urmare a Tratatului de pace de la Paris din februarie 1947. România a fost obligată să plătească despăgubiri de război considerabile, suma echivalând cu peste 5 miliarde de dolari în prezent. În lipsa resurselor financiare, plata s-a realizat prin livrări de bunuri strategice, în special petrol. Acesta era exportat către URSS și ulterior redistribuit către statele satelit din Europa de Est. Controlul sovietic asupra infrastructurii energetice și implicarea în structuri economice mixte, precum SovRomurile, au consolidat această dependență.
Declinul unei industrii strategice
Rapoartele CIA indică o industrie vitală aflată în declin, măcinată de echipamente învechite, sabotaj și controlul strict al Moscovei. La Ploiești, unde erau concentrate majoritatea rafinăriilor, propaganda oficială promova succesul naționalizării. Realitatea era însă sumbră. Rafinăria Orion, la fel ca și altele, a suferit o scădere drastică a capacității de producție. Din cauza uzurii, producția anuală a scăzut, iar pierderile de petrol cauzate de starea precară a conductelor erau semnificative.
Documentele declasificate dezvăluie detalii despre viața muncitorilor din industria petrolieră românească, care erau prost plătiți, lucrand în condiții extreme. Salariile variau între 3.000 și 4.500 lei pe lună pentru un muncitor de la rafinărie, în timp ce personalul din foraj ajungea la 12.000-15.000 lei. Producția lunară de petrol brut era raportată în „vagoane”, iar informațiile despre capacitatea de producție a fiecărei rafinării erau transmise cu regularitate către Washington. De asemenea, era menționat și fenomenul „nepotismului”, cu conducători de întreprinderi numiți datorită legăturilor politice, nu a competenței profesionale. Un exemplu relevant este cel al fostului șofer ajuns director general, cumnatul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
CIA a colectat date detaliate despre noile câmpuri petroliere și despre capacitatea de producție a fiecărei rafinării. Informațiile referitoare la zonele de extracție, starea conductelor și capacitatea de producție erau transmise în mod regulat. Din 1954, Trusturile 1, 2 și 5 reprezentau nucleul producției. Transportul se baza pe conducte, ruta Ploiești-Reni fiind vitală pentru exportul către URSS.
CIA primea date de înaltă precizie, care arătau o radiografie tehnică și administrativă de înaltă precizie. Informațiile includ coordonate precise, dimensiunile câmpurilor, locația puțurilor, traseul conductelor și cifrele de producție zilnică. Erau oferite detalii despre starea tehnică a rafinăriilor, menționând pierderi de petrol din cauza uzurii.
Conform rapoartelor CIA, în 1951, producția de petrol din România era direcționată în proporție de aproximativ două treimi către Rusia și sateliții săi. În prezent, în contextul politic actual, Mircea Geoană, fost secretar general NATO, a subliniat importanța accesului la informații strategice pentru securitatea națională.
Sursa: Libertatea
