Conform Historia.ro: Arheologii chinezi au făcut o descoperire revoluționară într-un cimitir din provincia Henan, legând pentru prima dată textele juridice ale Chinei medievale de rămășițele unei persoane care a suferit una dintre cele mai brutale pedepse ale epocii: amputarea nasului. Scheletul unei femei, care a trăit acum aproximativ 600-700 de ani, oferă prima dovadă osteologică directă a acestei practici, cunoscută din surse scrise de peste o mie de ani.
Rămășițele au fost descoperite în cimitirul Sanzhiyuan, în apropiere de orașul Sanmenxia. Femeia avea în jur de 40-45 de ani la momentul decesului, undeva între anii 1298 și 1404, în perioada de tranziție dintre dinastiile Yuan și Ming. Un detaliu neobișnuit al înmormântării sale este faptul că a fost îngropată cu fața în jos, în contradicție cu ceilalți indivizi din același cimitir.
Cea mai concludentă dovadă se afla însă la nivelul craniului. Oasele nasului fuseseră secționate aproximativ la jumătatea lungimii, iar marginile leziunilor prezentau semne clare de vindecare. Ca urmare, deschiderea nazală era cu aproape 35% mai largă decât cea observată la alte femei din același cimitir. Faptul că osul se remodelase în jurul tăieturilor indică faptul că femeia a supraviețuit mutilării.
Cercetătorii au analizat cu atenție și alte posibile explicații pentru aceste leziuni. Bolile care pot afecta structura nasului, precum lepra sau sifilisul, ar fi lăsat, în general, urme și în alte părți ale scheletului, însă nu au fost identificate astfel de semne. De asemenea, un accident pare puțin probabil, deoarece o lovitură suficient de puternică pentru a distruge nasul ar fi afectat, cel mai probabil, și oasele adiacente. Leziunile descoperite sunt prea precise și localizate pentru a fi rezultatul unei simple căderi sau lovituri.
Contextul istoric, un argument decisiv
Amputarea nasului figura printre pedepsele prevăzute în vechile coduri juridice chineze. Aceasta apare încă din perioada dinastiei Xia (circa 2100 î.Hr. – 1916 î.Hr.) ca parte a „Cinci Pedepse”, alături de execuție, castrare, amputarea membrelor și tatuarea feței. În perioadele dinastiilor Yuan (1271-1368) și Ming (1368-1644), pedeapsa era asociată în special cu anumite forme de furt, inclusiv furtul de vite și cai.
Modul în care femeia a fost înmormântată pare, de asemenea, să transmită un mesaj. În China medievală, înhumarea cu fața în jos putea fi rezervată criminalilor sau persoanelor care muriseră în dizgrație. Mormântul ei conținea doar un ac de păr din cupru, iar dieta bazată predominant pe mei sugerează originea sa dintr-un mediu modest.
Supraviețuirea, o dovadă a îngrijirii medicale
Poate cel mai surprinzător aspect al descoperirii este faptul că femeia a supraviețuit pedepsei. Vindecarea oaselor demonstrează că a trăit suficient timp după amputare pentru ca organismul să-și repare rănile. Într-o epocă în care o astfel de mutilare presupunea riscuri considerabile de hemoragie și infecție, supraviețuirea ei indică faptul că a beneficiat de un anumit nivel de îngrijire medicală.
Descoperirea de la Sanzhiyuan este valoroasă tocmai pentru că oferă ceea ce izvoarele scrise nu puteau furniza: trupul unei persoane asupra căreia legea fusese aplicată. Deși numele femeii, fapta pentru care a fost condamnată și circumstanțele vieții sale rămân necunoscute, oasele sale transformă o prevedere juridică veche de milenii într-o realitate umană concretă, readucând la lumină povestea unei femei care a purtat pe propriul trup semnul pedepsei.
Yawei Zhou, Chuyan Zhang, et al., First skeletal evidence of facial mutilation as a form of punishment from ancient China (1298–1404 CE): A unique archaeological case of nasal amputation in Yuan-Ming Dynasties, Journal of Archaeological Science: Reports, vol. 75, doi.org/10.1016/j.jasrep.2026.106031
Sursa: Historia.ro
