Primăria Capitalei organizează o nouă campanie de donare de sânge, ediția cu numărul opt, în data de 22 aprilie 2026. Evenimentul, desfășurat în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină București, va avea loc la sediul Primăriei Municipiului București, pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47.
Campania se va desfășura pe parcursul dimineții, între orele 08:30 și 12:30. Cei interesați sunt rugați să se înscrie în prealabil, prin completarea unui formular online disponibil pe site-ul primăriei. Ulterior, aceștia vor fi contactați telefonic pentru confirmare, cu una sau două zile înainte de data donării.
Criterii de eligibilitate pentru donare
Pentru a putea participa la campanie, donatorii trebuie să îndeplinească anumite condiții. Primăria a publicat o listă cu cerințele necesare: donatorii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani și o greutate minimă de 50 de kilograme. De asemenea, pulsul și tensiunea arterială trebuie să se încadreze în limite normale.
Sunt excluse persoanele cu un istoric medical de hepatită, TBC, sifilis, malarie, epilepsie sau alte afecțiuni neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, unele boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie forte (peste 6 dioptrii) sau cancer. Intervalul minim dintre două donări este de două luni. Femeile nu pot dona sânge în timpul sarcinii, alăptării sau în perioada menstruală.
Beneficii pentru donatorii de sânge
Participanții la campania de donare de sânge beneficiază de o serie de avantaje. Pe lângă faptul că pot contribui la salvarea de vieți, donatorii au parte de o monitorizare gratuită a stării de sănătate. La fiecare donare, se verifică tensiunea arterială, glicemia și se fac teste pentru depistarea bolilor infecțioase, precum HIV sau hepatită.
Administrația publică oferă, de asemenea, o zi liberă de la serviciu pentru donatori, o reducere de 50% la abonamentele de metrou și STB și un card valoric în valoare de 280 de lei.
Mamografii la preț redus pentru locuitorii Sectorului 5
În altă ordine de idei, locuitorii Sectorului 5 au acces la mamografii la prețuri reduse, în cadrul Complexului Multifuncțional „Sfântul Andrei”. Această inițiativă are ca scop depistarea timpurie a afecțiunilor mamare, inclusiv a cancerului.
Pacienții pot beneficia de următoarele tarife: mamografie unilaterală 2D – 75 lei, mamografie bilaterală 2D – 100 lei, mamografie unilaterală 3D – 150 lei, mamografie bilaterală 3D – 175 lei și incidență suplimentară – 50 lei. Programările se pot face la numărul de telefon 031.436.25.66.