Conform Libertatea: Gara Progresul din București dispare după 66 de ani, locul fiind pregătit pentru un nou nod intermodal
Începutul lunii august aduce cu sine caniculă puternică în București, iar Gara Progresul, un punct de reper istoric pentru sudul Capitalei, își încheie existența. Utilajele grele au început demolarea clădirii, inaugurată pe 19 noiembrie 1960, care a servit timp de 66 de ani drept poartă feroviară. Proiectul de modernizare a liniei București-Giurgiu implică înlocuirea vechiului complex cu o nouă infrastructură care va integra atât calea ferată, cât și viitoarea Magistrală 4 de metrou.
O gară născută dintr-o haltă
Povestea Gării Progresul începe, de fapt, înainte de inaugurarea sa oficială. În 1953, pe același loc exista o simplă haltă pe linia ce lega Filaretul de Giurgiu. Ulterior, între 1954 și 1958, halta a fost transformată treptat într-o stație, preluând oficial rolul Gării Filaret în 1960. Gara Progresul a fost concepută inițial ca un complex feroviar amplu, incluzând linii pentru pasageri, linii de marfă, rampe industriale și conexiuni către numeroase obiective economice din sudul Bucureștiului. Pasionații de istorie feroviară menționează o importantă zonă de marfă și linii industriale care deserveau activitatea economică a zonei.
Din drumul trenurilor militare au rămas doar șinele
Oamenii din zonă își amintesc și de rolul militar al gării, unde opreau frecvent trenuri ale armatei. Astăzi, printre vegetația crescută și infrastructura rămasă, se mai pot vedea urmele vechilor linii. Cel mai important aspect al poveștii Gării Progresul este poziționarea sa pe traseul primei căi ferate construite în România, linia București-Giurgiu. Inaugurată pe 31 octombrie 1869, cu trenul inaugural plecând din Gara Filaret, această linie avea o lungime de aproximativ 67 de kilometri, parcurși în doar o oră și jumătate cu o viteză medie de 45 km/h. Paradoxal, astăzi, călătoria feroviară pe aceeași rută durează mai mult de trei ore, pe o distanță crescută la 115 kilometri, din cauza diverselor probleme și lucrări de modernizare.
Lovitura decisivă pentru Gara Progresul a venit în 2005, când podul feroviar de la Grădiștea, peste râul Argeș, s-a prăbușit în urma inundațiilor. Linia directă București-Giurgiu a fost întreruptă, iar trenurile de călători au fost deviate prin Videle. Gara din sudul Capitalei a rămas fără trafic feroviar de călători timp de aproape două decenii, deși trenuri de marfă au continuat să circule. Doar pe 1 iunie 2024, după refacerea infrastructurii, trenurile de călători au revenit pe ruta directă.
Gară, stație de metrou și parcare de tip park&ride
Clădirea vechiului gării, care a așteptat revenirea trenurilor, nu va mai exista. Demolarea sa face loc unui proiect ambițios de transformare a zonei într-un nod intermodal. Extinderea Magistralei 4 de metrou va lega Gara de Nord de Gara Progresul, traversând o mare parte din oraș. Noul complex va include stații de metrou, o conexiune directă cu trenurile către Giurgiu și o parcare de tip park&ride, gândite pentru nevoile Bucureștiului din următoarele decenii. Odată cu dispariția clădirii, doar șinele ce spun povestea miilor de trenuri vor rămâne, pentru o vreme, ca martore ale unei istorii feroviare.
În aprilie 1961, Revista Căilor Ferate Române nota despre Gara Progresul: „Față de primele zile când din stația Progresul se urcau în tren cam 10-20 de călători pe zi, acum tot într-o zi, de aici pleacă peste 2.000 de călători. Stația deservește 20 de întreprinderi cu linii de garaj, 60 care încarcă la linia publică și circa 120 care încarcă coletărie”. În noiembrie 1964, gara era un punct important pentru aprovizionarea Capitalei cu cartofi, transportând 300.000 de sacoșe destinate centrelor de desfacere.
În ianuarie 1974, revista Flacăra prezenta o anchetă despre gara, evidențiind o stație importantă, dar neglijată, cu linii de călători, manevre și cele pentru prefabricate. Articolul menționa munca inginerilor Viorel Olaru și Rizescu, subliniind implicarea lor în gestionarea stației. Totodată, un reportaj din ianuarie 1966 din Informația Bucureștiului descria aglomerația din sala de așteptare, cozile la casa de bilete și lipsa personalului în momentele critice, o imagine a problemelor inerente unei infrastructuri în plină dezvoltare.
Sursa: Libertatea
