Sărbătoarea agriculturii europene, sub tăvălugul mercantilismului
Pe 17 ianuarie 2026, Uniunea Europeană a ratificat acordul comercial cu Mercosur, un moment care a stârnit temeri profunde în rândul agricultorilor din Franța. Acordul, care promite să aducă produse agricole din America de Sud pe piața europeană, este văzut de mulți ca o amenințare directă la adresa existenței agriculturii locale. În spatele acestui consens se ascunde o luptă pentru suveranitate agricolă, în care Germania pare să devină principalul beneficiar.
Acordul a fost aprobat de o majoritate calificată a statelor membre UE, cu excepția unor țări precum Franța și Polonia care și-au manifestat opoziția. Politicienii germani se felicită pentru acest progres, argumentând că acesta va aduce avantaje economice semnificative pentru industria germană. Emmanuel Macron, președintele Franței, a încercat să obțină concesii, dar măsurile sale s-au dovedit ineficiente într-un sistem perceput ca unul dominat de interesele germane.
Impactul asupra agricultorilor francezi
Agricultorii din Franța se tem acum că acordul va duce la dispariția multor ramuri agricole locale. De exemplu, producătorii de abricot din Roussillon s-ar putea confrunta cu o competiție insurmontabilă din partea abricotelor argentiniene. “Dacă acordul va fi implementat, producția noastră nu va mai avea nicio șansă”, declară un fermier din zonă.
Acest sentiment de neputință se regăsește în întreaga comunitate agricolă. Proiecțiile sugerează că acordurile comerciale ar putea archipela o dispariție masivă a locurilor de muncă, estimându-se că peste 150.000 de locuri de muncă agricole în Uniunea Europeană ar putea fi afectate, în principal în Franța. Agricultorii nu sunt doar o simplă variabilă în acest joc economic; ei devin victime ale unei decizii politice luate în afara intereselor lor.
Contestarea politicii agricole europene
Criticii subliniază că politica agricolă a UE, influențată de interesele economice germane, a dus la un declin inexorabil al agriculturii locale. Uniunea Europeană, acuzată de a fi o entitate tehnocratică fără față, oferă un teren fertil pentru astfel de decizii menite să sprijine o economie de proximitate axată pe profit.
Un expert agricol spune: “Un ținut care nu se hrănește singur este un ținut care își pierde competitivitatea. Aceasta este o lecție pe care pare că nu am învățat-o”. În contrast cu politica industrială germană, care a reușit să înflorească, Franța s-a orientat către un model care nu reușește să protejeze interesele agricole interne.
Agricultorii, accesați pe dimensiunea socială, își exprimă furia, dar nu știu cui să se adreseze. Responsabilii nu au un chip, ci sunt parte a unui sistem care înghite orice viziune națională în numele integrării europene. Dilema este clar conturată: Europa poate deveni un loc al agriculturii fără agricultori.
Cu o economie bazată pe principiile pieței libere, viitorul agricultorilor români și europeni rămâne nesigur, în timp ce promisiunile de creștere economică s-ar putea transforma rapid în mituri dureroase. Cu fiecare etapă a negocierilor, se întărește convingerea că direcția aleasă ar putea duce la un imens dezastru socio-economic.
Societatea noastră va continua să observe cu îngrijorare evoluțiile din sectorul agricol, care sunt acum mai mult ca niciodată interconectate cu deciziile politice de la Bruxelles. Fără o intervenție decisivă, agricultura europeană, și implicit cea românească, riscă să devină o relicvă a trecutului, lăsând în urmă doar ecourile negre ale tradiției.
