Federația Greenfield Băneasa condamnă decizia Romsilva de a rezilia contractul de peaj care permite accesul cu mașina pe drumul forestier din Pădurea Băneasa. Organizația consideră măsura „abuzivă, nejustificată și profund inechitabilă”, potrivit unui comunicat de presă emis marți, 14 aprilie 2026.
Documentul prin care se anunță rezilierea contractului a fost transmis de Romsilva pe 2 aprilie 2026. Acesta a fost încheiat de Directorul Direcției Silvice (DS) Ilfov, Cezar Răduță.
Federația Greenfield Băneasa a anunțat că a formulat un răspuns prin intermediul reprezentanților săi legali, contestând această decizie unilaterală. Organizația susține că notificarea ar fi fost emisă de o entitate care nu este parte din contract, prin urmare, nu ar putea lua astfel de decizii.
Reacțiile federației greenfield
„Ca parte contractantă, Federația Greenfield reamintește că acest contract de peaj este încheiat cu Direcția Silvică Ilfov, iar notificarea a fost emisă de o entitate care nu are calitatea de parte contractuală în acest raport juridic. Federația Greenfield atrage atenția că un contract legal nu poate fi reziliat în baza unor presiuni externe sau percepții publice, ci exclusiv în condițiile și limitele prevăzute de lege și de clauzele contractuale asumate de părți”, se arată în comunicatul transmis.
Decizia luată de Romsilva este considerată inechitabilă față de cei 6.000 de locuitori ai Greenfield. Aceștia, în lipsa posibilității de a circula prin Pădurea Băneasa, vor avea la dispoziție o singură ieșire din cartierul rezidențial. Federația subliniază că locuitorii au acționat în baza unui contract legal încheiat.
Reprezentanții organizației atrag atenția că respectivul contract nu face referire la trei segmente de drum forestier, dintre care două sunt asfaltate și utilizate și de alți bucureșteni, nu doar de locatarii cartierului rezidențial.
„Contractul prevede accesul la trei segmente de drum forestier, două dintre ele, cele asfaltate, fiind deschise circulației publice și folosite de toți bucureștenii (strada Padina). Dacă contractul va fi reziliat, fie acele drumuri vor fi închise iar acest lucru va crea blocaje în toată zona, fie se va crea o discriminare prin care doar locuitorii din cartierul Grenefield nu vor avea acces la acel drum, dintre toți bucureștenii. Federația reiterează faptul că și-a îndeplinit integral toate obligațiile contractuale asumate, inclusiv plata taxelor de utilizare și respectarea strictă a condițiilor impuse pentru protejarea fondului forestier”, se arată în comunicat.
Controversele privind drumul
Cătălin Diaconescu, președintele Federației Greenfield Băneasa, a declarat că rezilierea contractului ar crea un precedent periculos în relația dintre cetățeni și instituțiile statului. Acesta a anunțat locuitorii din Greenfield că drumul respectiv va rămâne deschis pentru ei „în baza contractului aflat în vigoare”.
Decizia de reziliere a contractului de peaj a fost luată ca urmare a reacției publice generate de circulația mașinilor prin pădure. A fost invocat articolul 1271 din Codul Civil, care prevede că părțile pot rezilia contractul dacă executarea acestuia a devenit excesiv de oneroasă.
„În încercarea de a justifica legalitatea contractului, precum și oportunitatea acestuia, raportat la eficiența economică în beneficiul Romsilva și interesul social al comunității din cartierul Greenfield, s-a ajuns ca Romsilva să devină ținta unor atacuri, calomnii, manifestări tendențioase proliferate pe toate canalele de comunicare publică, ceea ce a condus la crearea unor enorme prejudicii de imagine pentru RNP Romsilva”, se menționează în notificarea Romsilva.
Contractul a fost încheiat în martie 2025, iar locuitorii din Greenfield au putut circula cu mașinile prin Pădurea Băneasa începând din septembrie 2025. În februarie 2026, Ministerul Mediului a publicat un raport în care se menționează că drumul din Pădurea Băneasa nu ar trebui să existe. Ministerul a solicitat reîmpădurirea căii de acces. La scurt timp, pe drum au apărut utilaje care au compactat solul.