Conform Csid.ro: Buta no kakuni: gustul surprinzător de familiar al japoniei
La prima vedere, bucătăria românească și cea japoneză par să fie două lumi culinare diametral opuse. Una, robustă, bazată pe arome intense și combinații îndrăznețe; cealaltă, rafinată, subtilă, accentuând prospețimea ingredientelor. Totuși, o analiză mai atentă dezvăluie conexiuni neașteptate, iar un preparat japonez, Buta no Kakuni, pare să fie ecoul culinar al tochiturii dobrogene, demonstrând că principiile gastronomice de bază pot apărea independent la mii de kilometri distanță.
Principii comune în diverse culturi
Indiferent de originea geografică, anumite tehnici de gătit și combinații de arome transcend barierele culturale. Gătitul lent, frăgezirea cărnii prin fierbere îndelungată în lichid, asezonată cu elemente dulci și sărate, reprezintă o abordare universală pentru a obține texturi și gusturi deosebite. Buta no Kakuni, un fel de „tocăniță” japoneză din burtă de porc, urmează exact această filozofie.
Buta no kakuni: o tocăniță japoneză
Buta no Kakuni înseamnă, literalmente, „bucăți de porc gătit” în limba japoneză. Preparatul constă în bucăți generoase de burtă de porc, gătite lent, timp de ore întregi, într-un amestec aromat de sos de soia, sake, mirin (un vin de orez dulce), zahăr și ghimbir. Rezultatul este o carne incredibil de fragedă, care se topește în gură, îmbibată cu un sos bogat, dulce-sărat, ușor caramelizat. Adesea, se servește alături de ouă fierte, gătite în același lichid, care capătă o culoare și o aromă deosebite. Modul de preparare, care implică fierberea prealabilă a cărnii pentru a elimina impuritățile și excesul de grăsime, urmată de gătirea lentă în lichidul aromat, este similar cu cel folosit pentru tochitura românească.
Similarități cu tochitura dobrogeană
La o primă degustare, similitudinea dintre Buta no Kakuni și tochitura dobrogeană devine izbitoare. Ambele preparate valorifică bucăți de porc, adesea mai puțin nobile, transformându-le prin gătire îndelungată în delicii fragede și pline de savoare. Deși ingredientele specifice diferă – tochitura românească incluzând, pe lângă carne, și cârnați, mici, organe, murături și brânză, iar marinada japoneză bazându-se pe sos de soia și mirin – principiul de bază al frăgezirii cărnii în propriul suc și în lichide aromate este același. Ambele se bucură de o popularitate largă în țările de origine, fiind considerate mâncăruri reconfortante, perfecte pentru a fi savurate în familie sau cu prietenii.
Sursa: Csid.ro
