Conform Descopera: Președintele belarus Aleksandr Lukașenko se confruntă cu o dependență sporită față de Vladimir Putin, în special după protestele masive din 2020, însă încearcă în continuare să-și păstreze o anumită autonomie, inclusiv prin evitarea implicării directe a armatei sale în conflictul din Ucraina. Această strategie, analizată de Anais Marin, specialistă în Europa de Est și fost raportor special al ONU pentru drepturile omului în Belarus, subliniază complexitatea relației dintre Minsk și Moscova.
Strategia „dictaplomacy” a lui Lukașenko
Înainte de criza din 2020, liderul belarus a utilizat o tactică pe care Anais Marin o numește „dictaplomacy”. Aceasta implica transformarea apropierii de Occident într-un instrument de negociere cu Rusia. Lukașenko amenința periodic Moscova cu o normalizare a relațiilor cu Uniunea Europeană pentru a obține concesii economice sau politice. Această strategie a funcționat în mare măsură până în 2020, atunci când alegerile prezidențiale contestate și reprimarea protestelor au izolat Belarusul de Occident, sporind dependența de Kremlin.
Dependența crescută față de Moscova
După protestele din 2020, Lukașenko a rămas „singur și a devenit complet dependent de Putin”, afirmă Marin. În opinia sa, Kremlinul a demonstrat clar cine deține poziția dominantă în relația bilaterală, temându-se totodată că o revoluție reușită în Belarus ar putea inspira proteste și pe teritoriul rus. Un exemplu al acestei dependențe este intervenția Moscovei prin trimiterea de angajați ai televiziunii de stat ruse la Minsk pentru a asigura continuitatea emisiunilor, după demisia mai multor jurnaliști belaruși. Astfel, „toate canalele către Occident au fost tăiate, iar pentru Lukașenko a mai rămas o singură persoană pe care să o poată suna: Putin”.
Poziția ambiguă în conflictul din Ucraina
Belarus a permis Rusiei să-și folosească teritoriul pentru invazia pe scară largă a Ucrainei, inclusiv pentru ofensiva inițială către Kiev, și ulterior pentru desfășurarea armelor nucleare rusești. Cu toate acestea, Lukașenko a evitat până acum să trimită trupele belaruse în luptă. El a declarat în repetate rânduri că Belarus nu va intra în conflict decât dacă teritoriul său este atacat, deși a subliniat că Moscova și Minsk se vor apăra împreună în cazul unei agresiuni. De asemenea, în iunie, liderul belarus a cerut un compromis între Rusia și Ucraina, invocând lipsa unei victorii decisive pentru niciuna dintre părți pe câmpul de luptă. El a lăsat deschisă și posibilitatea unor discuții cu președintele american DONALD Trump, pe fondul unei apropieri limitate între Minsk și Washington. Această eventuală repoziționare nu ar marca o schimbare fundamentală a regimului, Lukașenko nefiind preocupat de democratizarea reală a Belarusului, ci de utilizarea relației cu UE ca pârghie în negocierile cu Moscova.
Uniunea Europeană menține sancțiuni extinse împotriva regimului de la Minsk, atât pentru represiunea internă, cât și pentru sprijinul acordat agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Măsurile actuale, prelungite până la 28 februarie 2027, vizează 310 persoane și 46 de entități, inclusiv pe Lukașenko. În iulie 2026, UE a introdus noi restricții legate de implicarea Belarusului în sprijinirea Rusiei, vizând bunuri ce ar putea contribui la dezvoltarea capacităților militare și tehnologice ale țării.
Sursa: Descopera
