Un pacient norvegian infectat cu HIV se află în remisie după ce a beneficiat de un transplant de măduvă osoasă, procedură destinată inițial tratării unei forme de cancer de sânge. Cazul, descris într-un studiu recent, oferă o nouă perspectivă asupra luptei împotriva virusului HIV. Pacientul, cunoscut sub numele de „pacientul de la Oslo”, face parte din grupul restrâns de persoane considerate vindecate sau aflate în remisie de HIV.
O șansă dublă: vindecarea de cancer și HIV
Bărbatul, diagnosticat cu HIV în 2006 și ulterior cu sindrom mielodisplazic (o formă de cancer de sânge) în 2017, avea nevoie urgentă de un transplant de măduvă osoasă. Medicii au căutat inițial un donator cu mutația genetică CCR5, cunoscută pentru capacitatea de a rezista la HIV. În lipsa unui donator compatibil cu această mutație, s-a apelat la fratele pacientului.
În mod surprinzător, în ziua transplantului, în 2020, s-a descoperit că fratele era purtătorul mutației CCR5, o particularitate genetică rar întâlnită. Această descoperire a fost esențială pentru succesul tratamentului, permițând eradicarea virusului HIV din organismul pacientului. „A fost ca și cum aș fi câștigat de două ori la loterie”, a declarat dr. Anders Eivind Myhre, unul dintre membrii echipei medicale care a coordonat acest caz.
Un tratament riscant cu rezultate remarcabile
La doi ani după transplant, tratamentul antiretroviral a fost întrerupt, iar virusul HIV nu a mai fost detectat în organismul pacientului. Astăzi, bărbatul în vârstă de 63 de ani este într-o stare de sănătate excelentă și debordează de energie. Cazul exemplifică potențialul transplantului de măduvă osoasă, efectuat în circumstanțe specifice, de a elimina virusul HIV.
Cu toate acestea, medicii atrag atenția că acest tip de tratament rămâne unul riscant, aplicabil doar într-un număr limitat de cazuri. Nu poate fi considerat o soluție pentru milioane de persoane infectate cu HIV. Cercetările continuă pentru a înțelege pe deplin mecanismele implicate în acest tip de vindecare. Aceste informații ar putea aduce contribuții majore în eforturile de a dezvolta noi strategii terapeutice.
