O echipă internațională de oameni de știință a descoperit că apa de pe Lună s-a acumulat, cel mai probabil, lent, de-a lungul a miliarde de ani, mai degrabă decât în urma unui singur eveniment major. Descoperirile, publicate recent în revista Nature Astronomy, aduc lumină asupra unui mister lunar care a preocupat cercetătorii timp de decenii. Studiul sugerează că gheața de pe Lună s-a adunat treptat în craterele umbrite din jurul Polului Sud lunar.
Un puzzle selenar rezolvat parțial
Observațiile din misiunile NASA și din alte surse au indicat prezența apei pe Lună, sub formă de gheață, în craterele adânci și obscure. Până acum, modul în care gheața a ajuns acolo sau de ce pare să existe în anumite cratere, dar nu și în altele, nu era clar. Studiul recent elimină ipoteza conform căreia apa ar fi ajuns pe Lună printr-un singur eveniment major, precum prăbușirea unei comete gigantice. „Se pare că cele mai vechi cratere ale Lunii au și cea mai multă gheață”, a declarat Paul Hayne, de la Universitatea Colorado Boulder, unul dintre autorii studiului. „Acest lucru sugerează că Luna a acumulat apă mai mult sau mai puțin continuu timp de 3 sau 3,5 miliarde de ani.”
Posibilele surse ale apei lunare
Apa de pe Lună ar putea fi o resursă valoroasă pentru viitoarele misiuni spațiale, oferind potențialul de a produce apă potabilă sau combustibil de rachetă. Cercetătorii consideră că apa ar fi putut proveni din mai multe surse. Vulcanii din trecutul îndepărtat ar fi putut transporta apa din adâncurile Lunii către suprafață. De asemenea, apa ar fi putut ajunge pe Lună prin intermediul cometelor sau asteroizilor. O altă sursă posibilă este vântul solar. „Prin vântul solar, un flux constant de hidrogen bombardează Luna, iar o parte din acest hidrogen poate fi convertit în apă pe suprafața lunară”, a explicat Hayne. Indiferent de origine, oamenii de știință sunt convinși că gheața s-a acumulat în craterele umbrite permanent, cunoscute drept „capcane reci”. Aceste cratere nu au văzut lumina soarelui de miliarde de ani.
Următorii pași în cercetare
Pentru a analiza istoria Lunii și a prezice evoluția craterelor, oamenii de știință au folosit date despre temperatura suprafeței lunare și simulări computerizate. Cercetătorii au constatat că cele mai vechi și mai întunecate cratere sunt locurile unde s-au observat cele mai mari semne de prezență a gheții. Craterul Haworth, situat lângă Polul Sud, este un exemplu în acest sens. Acesta a fost în umbră de peste 3 miliarde de ani, reprezintă un candidat pentru stocarea unor cantități mari de gheață. Hayne dezvoltă un nou instrument, Lunar Compact Infrared Imaging System (L-CIRiS), pe care NASA intenționează să îl trimită lângă Polul Sud al Lunii.
