De Ziua Mondială a Fericirii, psihologul Radu Leca explică că fericirea nu înseamnă o stare permanentă de bine, ci un echilibru delicat între emoții, sens și relații sigure. În cadrul unei discuții dedicate acestei zile speciale, specialistul a clarificat faptul că fericirea în familie nu este despre momente de euforie continuă, ci despre modul în care construim și menținem un climat de siguranță emoțională, prin comunicare și capacitatea de a repara conflictele.
Fericirea în familie, mai mult decât zâmbete temporare
Ziua Mondială a Fericirii are menirea de a sublinia faptul că bunăstarea emoțională are o valoare socială, dar și un impact profund asupra vieților noastre. Radu Leca a subliniat că, din punct de vedere psihologic, fericirea nu se traduce într-un zâmbet perpetuu, ci într-un echilibru între emoțiile plăcute și cele mai puțin plăcute. „Este despre capacitatea de a avea relații sigure, despre a găsi un sens în ceea ce faci și despre sentimentul de competență, de a fi competent în propriile alegeri și în rolul de părinte, partener sau copil”, a explicat expertul.
Pentru psihologia de familie, fericirea se materializează în atmosferă, în modul în care membrii interacționează, în tonul vocii și în modul în care se gestionează conflictele. Când o familie funcționează ca un spațiu de siguranță, sistemul nervos al fiecărui membru se reglează mai ușor, ceea ce oferă energia necesară pentru apropiere, joacă și planuri de viitor.
Ce înseamnă cu adevărat fericirea, în afară de citate motivaționale
Specialistul a explicat că fericirea are mai multe componente. Pe de o parte, cea afectivă, ce ține de frecvența emoțiilor plăcute, chiar dacă tristețea sau frica nu pot fi eliminate complet. Pe de altă parte, componenta cognitivă, care se referă la modul în care evaluăm propria viață. „Este despre sentimentul că viața are direcție, ordine și sens”, spune Radu Leca.
Componenta relațională joacă un rol critic în percepția noastră despre fericire. Aceasta presupune sentimentul de apartenență, atașament sigur și sprijin real din partea celor apropiați. În cadrul terapiei de familie, fericirea nu este urmărită direct, ci ca o consecință a siguranței, respectului reciproc și a capacității de a repara rupturile din relații.
De ce e atât de greu să fii fericit, chiar dacă totul pare în regulă la suprafață
Creierul nostru are o predispoziție înspre negativitate, o „bias” care ne face mai atenți la pericole și riscuri. În plus, stresul cronic menține corpul în alertă, reducând accesul la calm, recunoștință și curiozitate. Astfel, chiar și în situații aparent stabile, oamenii pot resimți o dificultate în a se bucura de moment.
Cultura performanței amplifică această dificultate, promovând ideea că fericirea trebuie atinsă ca o țintă. „Aceasta generează comparație socială, rușine și sentiment de insuficiență”, spune Leca. În familie, condiționarea iubirii de rezultate sau criticile constante pot transforma relațiile într-un teren de control, în loc de oportunitate pentru conexiune autentică.
Construirea fericirii în viața de zi cu zi
Pentru a cultiva fericirea, Leca recomandă obiceiuri simple, dar consistente. Somnul suficient, mișcarea, alimentația echilibrată și pauzele reale contribuie la reducerea iritabilității și la creșterea toleranței la frustrări. Ritualurile de cuplu, precum 10 minute de conectare fără ecrane, pot întări sentimentul de apropiere.
Practica recunoașterii și aprecierii concrete, formulată în propoziții scurte, are de asemenea un rol important. „Când spui „Mi-a plăcut cum ai gestionat situația”, elimini critica și întărești cooperarea”, explică psihologul. De asemenea, stabilirea limitelor și reparația după conflicte sunt esențiale pentru reconstrucția încrederii și, implicit, pentru bucuria de a fi împreună.
Rădăcini comune și diferențe individuale în percepția fericirii
Deși percepția fericirii poate varia de la persoană la persoană, există repere universale. Psihologia identifică relațiile stabile, sentimentul de autonomie și conexiune, precum și speranța realistă, ca fiind pilonii principali ai unei stări de bine. În mediul familial, aceste repere se concretizează în reguli coerente, comunicare respectuoasă, grijă reciprocă și libertatea de a fi imperfect.
Când aceste condiții sunt îndeplinite, oamenii pot percepe fericirea ca pe o stare naturală, nu ca pe o țintă imposibil de atins. În loc să caute fericirea în momente de euforie, familia devine un spațiu în care fiecare se simte valorificat, în siguranță și sprijinit să crească.
Rolul terapiei de familie în redobândirea echilibrului
Atunci când conflictele devin abundente și casa pare mai mult un teren de tensiune decât o sursă de fericire, terapia de familie oferă instrumente pentru restabilirea armoniei. Radu Leca vorbește despre identificarea ciclurilor disfuncționale, precum critica–apărare sau control–evitare, și despre dezvoltarea limbajului emoțional.
Este nevoie ca fiecare membru să înțeleagă impactul propriilor acțiuni, să înlocuiască criticile cu cereri clare și să-și asume schimbări concrete. Acordurile despre activități comune, responsabilități și limite ajută la crearea unui mediu în care siguranța și sensul devin fundamentale.
Astfel, fericirea nu mai devine o idee abstractă sau o țintă stresantă, ci rezultatul unui mod de viață trăit cu grijă, realism și apropiere. În acest context, casa devine nu doar un acoperiș, ci un spațiu de creștere emoțională pentru toți cei implicați.
Sursa: Tvrinfo.ro
