O femeie din Germania, diagnosticată cu trei boli autoimune severe, a intrat în remisiune completă după ce a urmat un tratament experimental care i-a „resetat” sistemul imunitar, potrivit unui studiu recent. Pacienta, în vârstă de 47 de ani, suferea de anemie hemolitică autoimună (AIHA), sindrom antifosfolipidic (APLAS) și trombocitopenie imună (ITP), afecțiuni care o obligau anterior să primească transfuzii zilnice de sânge. Terapia inovatoare, bazată pe celule CAR-T, a adus o îmbunătățire semnificativă a calității vieții pacientei.
nn
Înainte de tratament, femeia avea nevoie constant de transfuzii de sânge și urma numeroase tratamente pentru a ține sub control cele trei boli autoimune. Două dintre acestea afectau direct celulele sanguine, punându-i viața în pericol. De-a lungul anilor, pacienta a încercat nouă tipuri diferite de terapii, fără rezultate pe termen lung.
nn
Terapia CAR-T: O nouă speranță în lupta cu bolile autoimune
nn
Tratamentul experimental a presupus utilizarea terapiei cu celule CAR-T (Chimeric Antigen Receptor), o procedură în care celulele sistemului imunitar sunt prelevate, modificate genetic pentru a ataca ținte specifice și apoi reintroduse în organism. În cazul pacientei, cercetătorii au extras celulele T și le-au modificat pentru a ținti o proteină numită CD19, prezentă pe suprafața celulelor B, responsabile de producerea anticorpilor care atacau celulele sănătoase.
nn
La doar o săptămână după administrarea celulelor CAR-T, simptomele pacientei s-au ameliorat considerabil, iar la aproape un an de la intervenție nu mai avea nevoie de transfuzii. Nivelul hemoglobinei a revenit la normal, numărul trombocitelor s-a stabilizat, iar anticorpii responsabili de formarea cheagurilor au scăzut.
nn
Ce s-a întâmplat după tratament?
nn
După tratament, pacienta a înregistrat o creștere rapidă a forței fizice și a putut reveni la activitățile zilnice normale. La 25 de zile de la intervenție, analizele au confirmat remisiunea completă. „După mai bine de 10 ani de boală, valorile sanguine s-au normalizat în doar câteva săptămâni. Viteza și amploarea răspunsului au fost remarcabile”, a declarat Fabian Muller, hematolog la Spitalul Universitar din Erlangen (Germania).
nn
La 322 de zile după tratament, celulele B au început să reapară, dar majoritatea erau „naive”, fără memorie imunologică, ceea ce însemna că nu mai atacau celulele sănătoase. Pacienta a putut întrerupe tratamentul anticoagulant fără efecte adverse.
nn
Echipa de cercetare a testat anterior această terapie și pe alte boli autoimune, obținând rezultate similare de remisiune, inclusiv la pacienți cu lupus. Cercetătorii sunt optimiști cu privire la potențialul terapiei CAR-T în tratarea bolilor autoimune severe. Ei consideră că utilizarea mai timpurie ar putea preveni complicațiile cauzate de ani de tratamente ineficiente. Studiul a fost publicat în revista Med.
Sursa: Descopera