Diverse

România: ce forță militară mai avem și ce fabrici prosperă

România: ce forță militară mai avem și ce fabrici prosperă

Conform Defenseromania.ro: Industria de apărare din România, departe de a fi complet distrusă, se confruntă cu o realitate complexă, marcată de capacități industriale relevante, dar adesea subutilizate sau depășite tehnologic. Deși există o bază industrială, cu personal calificat și experiență acumulată, adaptarea la cerințele pieței moderne de apărare reprezintă principala provocare.

Capacitățile industriale românești: între potențial și realitate

România nu pornește de la zero în producția de armament și muniții. Există competențe notabile în domenii precum mentenanța, construcțiile navale, aeronautica și anumite segmente electronice. Infrastructura industrială, terenurile dedicate și cunoștințele tehnice acumulate pe parcursul deceniilor reprezintă atuuri importante.

Cu toate acestea, o parte semnificativă din această capacitate industrială nu este utilizată la potențialul maxim. Probleme precum tehnologia învechită și modele economice neadaptate pieței contemporane de apărare limitează competitivitatea. Evaluarea realistă necesită identificarea exactă a capacităților funcționale, competitive și utile pentru Armata Română și aliații săi.

De la o industrie de război la un sector modernizat

Industria de apărare din perioada comunistă a fost construită pentru a servi o economie de război și o piață de export vastă. Dispariția Pactului de la Varșovia a dus la prăbușirea pieței tradiționale, atât interne, cât și externe, prin reducerea drastică a comenzilor.

Numărul angajaților din acest sector a scăzut dramatic de la peste 200.000 înainte de 1989 la mai puțin de 6.000 la nivelul ROMARM în anii recenți. Deși această contracție nu trebuie privită exclusiv ca un eșec, ea reflectă necesitatea adaptării la o piață europeană integrată și la standardele NATO. Problema principală a fost lipsa unei transformări profunde a sectorului rămas, neputând construi o industrie mai mică, dar mai modernă și competitivă.

Structura industriei de apărare românești

Confuzia publică generată adesea de denumirea ROMARM trebuie clarificată. ROMARM este principala structură industrială de stat, subordonată Ministerului Economiei, dar nu reprezintă întreaga industrie de apărare. Alături de aceasta, mai există companii de stat precum IAR Brașov și Romaero, dar și un sector privat și cu capital străin în creștere, cel mai notabil exemplu fiind Aerostar. Astfel, industria de apărare românească cuprinde trei componente majore: industria de stat (ROMARM și alte companii publice), companiile private românești și cele cu capital străin sau societățile mixte.

Performanța ROMARM și filialele sale

Datele financiare recente ale ROMARM și ale filialelor sale prezintă o imagine mixtă. Compania-mamă ROMARM a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 1,445 miliarde de lei, scăzând la aproximativ 540,4 milioane de lei în 2025, o reducere de peste 60%. În schimb, cele 15 filiale ROMARM au raportat cumulat în 2024 aproximativ 2,66 miliarde de lei cifră de afaceri și 24,6 milioane de lei profit.

Anumite filiale, precum Uzina Mecanică București (344,2 milioane lei cifră de afaceri și 12,6 milioane lei profit net în 2025) sau Uzina Mecanică Cugir (243,5 milioane lei cifră de afaceri și 32,8 milioane lei profit net), demonstrează performanțe notabile. Totuși, altele, precum Uzina Automecanică Moreni sau Uzina Mecanică Sadu, au înregistrat pierderi, evidențiind diferențele de performanță din cadrul grupului.

Impactul războiului din Ucraina

Invazia Rusiei în Ucraina a generat o creștere bruscă a cererii pentru muniție și armament, un fenomen nemaîntâlnit de decenii. Deși ROMARM a recunoscut în raportul său pentru 2023 o evoluție spectaculoasă a exporturilor, legate direct de nevoile de securitate europene, a subliniat și limitările. Anumite produse cu cerere mare, cum ar fi muniția de artilerie de calibru mediu și mare, nu mai puteau fi realizate eficient în cadrul filialelor, cu termene lungi de livrare și costuri ridicate.

Aceasta arată că existența fizică a fabricilor și utilajelor nu garantează participarea eficientă pe piața militară modernă. Capacitatea de a produce în serie, standardizarea, controlul calității, costul unitar, automatizarea și capacitatea de a crește rapid producția sunt factori critici în acest domeniu.

Capacitatea nominală versus capacitatea reală

O altă problemă frecventă este discrepanța dintre capacitatea industrială teoretică și cea efectiv disponibilă. Estimările indică o utilizare a producției efective la aproximativ 40% din capacitatea nominală, din cauza îmbătrânirii forței de muncă, lipsei investițiilor, utilajelor vechi și ineficienței energetice. România dispune de o infrastructură industrială considerabilă, dar nu reușește să o transforme într-o producție competitivă la scară largă.

Avantajul României este că nu trebuie să construiască totul de la zero. Dezavantajul constă în tentația de a considera această infrastructură o industrie funcțională. Modernizarea unor capacități existente poate fi o soluție, dar uneori construirea de facilități noi ar putea fi mai rațională.

Puncte forte și slăbiciuni structurale

România dispune de competențe importante în producția de muniție, armament terestru, explozivi, aeronautică și construcții navale. Avantajul geografic, ca principală bază logistică pe flancul estic al NATO, accesul la Marea Neagră și coridoarele terestre, precum și integrarea în piața europeană și ecosistemul NATO, sunt factori valoroși.

Cu toate acestea, problemele structurale persistă. Un raport FES din 2026 subliniază divizarea industriei între un sector de stat extins, cu performanțe slabe, și un nucleu de companii private mai competitive. Lipsa investițiilor cronice, guvernanța ineficientă și îmbătrânirea forței de muncă sunt probleme majore ale sectorului de stat.

Dependența de componente importate din țări precum Franța, Germania sau SUA pe componente critice reprezintă o vulnerabilitate. Deși nici marile puteri nu produc totul, controlul asupra componentelor esențiale pentru producție, reparații și mentenanță este vital în situații de criză.

Strategia națională și viitorul industriei

România are deja o strategie oficială, Strategia Națională pentru Industria de Apărare 2024–2030, care vizează modernizarea, creșterea competitivității și stimularea IMM-urilor. Provocarea majoră constă acum în trecerea de la strategie la execuție.

Instrumentul european SAFE, cu o alocare de 16,7 miliarde de euro, este un mecanism financiar pentru investiții și achiziții comune, nu un program direct de finanțare a ROMARM. Succesul va depinde de modul în care achizițiile militare vor fi legate de producția locală, mentenanță, transfer tehnologic și dezvoltarea furnizorilor români, construind astfel o capacitate industrială proprie.

Realitatea industriei de apărare românești este una a unui nucleu industrial real, dar fragmentat și inegal modernizat. Transformarea necesită o selecție strategică a ceea ce merită păstrat, modernizat sau abandonat, combinând rentabilitatea comercială cu importanța militară și potențialul de competitivitate prin capital și tehnologie.

Sursa: Defenseromania.ro