România a câștigat arbitrajul la Washington legat de proiectul Casa Radio, evitând plata a sute de milioane de euro. Dezvoltatorul israelian Plaza Centers solicitase statului român despăgubiri de aproximativ 385 de milioane de euro, acuzând autoritățile de la București că au blocat proiectul. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a salutat decizia ca pe o „corecție importantă a unor erori din trecut”.
Ministrul a subliniat că decizia contribuie la protejarea bugetului public. „România risca să plătească sume foarte mari, însă prin modul în care ne-am apărat am reușit să evităm această pierdere”, a precizat acesta. Hotărârea a fost pronunțată de tribunalul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID), care a respins cererea de despăgubiri formulată de Plaza Centers.
Decizia nu este definitivă
Decizia ICSID a fost luată cu majoritate și s-a bazat, potrivit companiei, pe evaluarea conduitei sale și pe anumite acorduri din perioada 2016–2020. Reprezentanții Plaza Centers au transmis că analizează decizia și iau în calcul pașii următori. Compania israeliană are posibilitatea de a contesta decizia ICSID în următoarele patru luni.
Procesul de la Washington vizează doar acțiunea inițiată de investitor împotriva statului român. În paralel, există un alt litigiu în curs, în care România solicită rezilierea contractului și plata altor despăgubiri de 2 miliarde de euro, acuzând investitorul că nu și-a respectat obligațiile. Dosarul este judecat la Curtea de Arbitraj Internațional de la Londra, iar prima înfățișare este programată pentru mai 2027. Ministerul Finanțelor a precizat că statul încearcă să recupereze prejudicii estimate la sute de milioane de euro.
Un proiect cu istoric controversat
Proiectul „Dâmbovița Center” a fost lansat în 2004, ca parteneriat public-privat. Plaza Centers deținea 75% din acțiuni, Compania Națională de Investiții 15%, iar restul reveneau unor investitori turci. Clădirea cunoscută drept Casa Radio a fost concesionată pentru 49 de ani, iar planurile vizau dezvoltarea unui complex de mari dimensiuni, cu mai multe turnuri, un centru comercial, hotel și spații pentru autorități.
Proiectul nu a fost finalizat, în principal din cauza dificultăților financiare ale dezvoltatorului, iar imobilul a rămas în stare de degradare. Investitorul susținea că a alocat aproximativ 85 de milioane de euro în proiect, fără a include costurile de achiziție ale companiei, însă lucrările nu au fost demarate. În 2019, Plaza Centers a încercat să își vândă participația către AFI Europe, într-o tranzacție estimată la 60 de milioane de euro, care nu s-a concretizat. Acordul a fost ulterior prelungit până la finalul anului 2026.
Proiectul a fost marcat și de controverse. Fostul acționar majoritar al Plaza Centers, Elbit Imaging, a fost amendat de autoritățile americane într-un dosar pentru încălcări ale legislației anticorupție. Potrivit acuzațiilor, ar fi fost vorba de plăți de aproximativ 14 milioane de euro către consultanți în legătură cu proiectul Casa Radio. În România, procurorii au deschis o investigație, ulterior clasată pe motiv că nu au fost identificate probe de dare de mită.
Construcția clădirii din centrul Capitalei a început în 1986, însă Revoluția a prins șantierul nefinalizat. În august 2025, primarul interimar al Municipiului București, Stelian Bujduveanu, a declarat că în clădire s-ar putea construi o nouă sală polivalentă a orașului, cu o capacitate de aproximativ 50.000 de locuri.