Consiliul Local Sector 2 va supune la vot un proiect prin care alocă peste 80.000 de euro pentru Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferința Muntenia. Banii sunt destinați continuării lucrărilor la sediul administrativ situat pe strada Negustori nr. 15. Decizia este așteptată în ședința de joi, 30 aprilie.
Suma exactă, 417.699,57 lei, echivalentul a aproximativ 82.000 de euro, va fi alocată din bugetul local, prin capitolul destinat sprijinirii cultelor religioase. Aceasta reprezintă finanțarea Situației de lucrări nr. 2, aferentă contractului pentru schimbarea învelitorii clădirii.
Finanțare consistentă pentru lucrări
Alocarea fondurilor se realizează în baza unei hotărâri a consiliului local, aceasta fiind formulată la solicitarea unității centrale de cult. Documentația proiectului menționează că sumele pot fi alocate pentru completarea fondurilor proprii ale unităților de cult, în special cele cu venituri mici sau fără venituri.
Anul trecut, administrația locală a aprobat o finanțare de 500.000 de lei pentru același obiectiv de investiții. Din această sumă, o tranșă de 82.300,41 lei a fost deja plătită în septembrie 2025 pentru lucrări executate parțial. Valoarea totală a lucrărilor, conform documentelor, se ridică la 500.000 de lei.
Demersul bisericii și aprobarea proiectului
Solicitarea de finanțare a fost formulată de Biserica Adventistă încă din ianuarie 2025. În raportul de specialitate al proiectului, se menționează că Biserica Adventistă a solicitat un sprijin financiar total de 500.000 lei pentru „Schimbare învelitoare la sediul administrativ”. Proiectul a fost inclus în bugetul local după analiza documentației.
Andreea Stănărîngă, cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.
Ședința de consiliu în care se va vota proiectul de finanțare este programată pentru joi, 30 aprilie.