Femeile din București se confruntă frecvent cu obstacole semnificative în accesarea serviciului de întrerupere a sarcinii la cerere în spitalele publice, deși legea românească permite această procedură până la 14 săptămâni. Dar realitatea de pe teren relevă o situație încă departe de ideal, caracterizată de refuzuri, condiționări și lipsa unor informații clare, care pun sub semnul întrebării respectarea integrală a drepturilor reproductive ale femeilor.
Discrepanțe majore între spitale și practici inconsistene
Deși legislația aduce un cadru clar, modul în care este aplicată în diverse unități medicale diferă considerabil. În unele maternități, întreruperile de sarcină la cerere sunt disponibile practic fără restricții, dar chiar și acolo apar condiții nespecificate explicit în lege. La Maternitatea Bucur, de exemplu, avorturile sunt realizate fără programare, dar doar în zilele obișnuite, evitând sărbătorile religioase, conform informațiilor obținute. La polul opus, în alte spitale precum Maternitatea „Sfântul Pantelimon” sau Spitalul Județean Ilfov, femeile trebuie să treacă printr-o consultație prealabilă și să obțină o programare, ceea ce complică accesul și poate crea întârzieri inutile pentru pacientele aflate în dificultate.
Limitări absurde și practici discriminatorii
Situația devine însă alarmantă în cazul unor spitale unde accesul la avort este restricționat disproporționat. La Spitalul „Nicolae Malaxa”, de pildă, doar trei paciente pe zi pot beneficia de această procedură, fiind sfătuite să sosească încă de dimineață, pentru a avea șanse. „Nu e nevoie de programare, dar trebuie să fiți de dimineață aici, pentru că se fac decât trei chiuretaje pe zi. Trebuie să fiți aici, dacă sunteți printre alea trei…”, explică un operator, problema fiind cauzată de lipsa de personal. În alte cazuri, această limitare nu are o explicație clară și ridică semne de întrebare cu privire la respectarea dreptului la alegere al femeilor.
Confuzie și contradicții în interiorul instituțiilor medicale
Unele spitale se confruntă cu situații de incoerență birocratică sau diferențe de interpretare a legii. La Maternitatea Polizu, primul operator afirmă că „Chiuretaje la cerere nu se fac, doamnă. Nu se fac de câțiva ani”, însă ulterior managera unității, Oana Toader, face declarații diferite, sugerând că procedura este posibilă. În alte cazuri, în lipsa personalului sau din motive ideologice, anumite unități refuză complet efectuarea avorturilor, sugerează mediul medical, iar pacientele sunt trimise către alte spitale mai mari sau mai bine dotate.
Provocări structurale și necesitatea unei reforme profunde
Contextul acestor diferențe nu e întâmplător. În România, problema accesului la servicii de avort în spitalele publice a fost un subiect de dezbatere de ani de zile, iar situațiile descrise relevă o nevoie acută de uniformizare și clarificare a procedurilor. Lipsa personalului specializat, interpretările variabile ale legii și atitudinile conservative din anumite entități medicale contribuie la un peisaj complicat, în care dreptul la alegere al femeilor este încă adesea subminat.
Întrebarea actuală rămâne dacă sistemul medical românesc va reuși să depășească aceste obstacole și să asigure un acces sigur și egal la avort pentru toate femeile, fără discriminări sau condiționări inutile. În contextul în care legea permite explicit procedura, întârzierile sau refuzurile nejustificate continuă să fie o realitate cu care mii de femei trebuie să se confrunte în fiecare an. Rămâne de văzut dacă reformele necesare vor fi implementate la scară națională, pentru a proteja drepturile fundamentale ale femeilor în fața unor practici birocratice și ideologice.
Sursa: Buletin.de
