Ștefan Târnovanu revine în poarta FCSB după o pauză de peste două luni și jumătate
Mirel Rădoi a surprins pe toată lumea, în Sâmbăta Mare, titularizându-l pe Ștefan Târnovanu în poarta FCSB pentru meciul cu Oțelul Galați. Decizia vine după ce Mihai Popa a fost preferat în ultimele luni, iar “Fane” nu a mai jucat din ianuarie. Partida din etapa a 4-a a play-out-ului SuperLigii pare să marcheze o schimbare în strategia tehnicianului.
De ce a fost schimbat Târnovanu
Ultimul meci oficial în care Ștefan Târnovanu a fost titular pentru FCSB a fost pe 29 ianuarie 2026. Atunci, FCSB a întâlnit Fenerbahce pe Arena Națională, într-o partidă încheiată la egalitate, scor 0-0. Târnovanu a primit atunci distincția de cel mai bun jucător al partidei.
De la începutul anului, Gigi Becali a apelat la Mihai Popa pentru a respecta regula U21. Situația lui Târnovanu s-a schimbat radical, iar portarul a fost marginalizat. Cu toate acestea, portarul are o cotă impresionantă pe piața transferurilor: 3,8 milioane de euro. A acumulat 201 de meciuri pentru echipa bucureșteană.
Mihai Popescu revine după o accidentare gravă
O altă schimbare importantă în echipa FCSB este titularizarea lui Mihai Popescu. Fundașul central a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior, accidentare care l-a ținut departe de teren o perioadă lungă. Revenirea sa este considerată una „miraculoasă” de către medici.
Popescu a fost introdus în ultimele două meciuri, intrând pe teren în remiza cu Metaloglobus și în victoria cu UTA. Partida cu Oțelul Galați marchează prima apariție a fundașului în primul „11” după o pauză de șase luni.
Echipa de start pentru meciul FCSB – Oțelul Galați este: Târnovanu – Crețu, Dawa, M. Popescu, Joao Paulo – Tănase, Chiricheș, Olaru – Miculescu, Stoian, Cisotti. Pe banca de rezerve se vor afla: M. Popa, Duarte, Graovac, Arad, Toma, Cercel, Pantea, Ngezana, Radunovic, O. Popescu, Alhassan, Thiam. Mirel Rădoi va fi pe bancă în postura de antrenor principal.