Bucureștiul vs. mitul transportului gratuit: între realitate și inginerie birocratică
Discuțiile despre majorarea tarifelor de transport în capitala României au reactivat un vechi și tensionat dezbateri, ridicând întrebări pluraliste despre sustenabilitatea și eficiența sistemului public de transport. În timp ce unii politicieni promit scumpiri, alții cer reforme riguroase înainte de a discuta despre orice majorare de preț, invocând necesitatea de a eficientiza cheltuielile și de a combate corupția.
Costurile reale ale subvenției și mitul bucureștean de “bogăție”
Bucureștiul, de multe ori etichetat drept un oraș bogat, dispune, conform datelor raportate, de un buget imens pentru transport, fiind capabil să subvenționeze în totalitate serviciile STB. Spre exemplu, doar Sectorul 3 gestionează fonduri de peste 600 de milioane de euro anual, iar subvențiile pentru transport au fost estimate la aproape 350 de milioane de euro, sumă comparabilă sau chiar mai mică decât bugetul total al orașului Brașov.
De aici se naște întrebarea dacă totuși suportul financiar al primăriei nu poate fi altfel redirecționat, astfel încât să asigure un serviciu de calitate, modern și sustenabil, fără a depinde de subvenții continue sau de promisiuni populiste.
Experiențele din Balcani arată costurile reale ale gratuității totale
Uniunea balcanică ne oferă exemple concrete despre ceea ce înseamnă implementarea transportului gratuit total. În Belgrad, decizia de a introduce gratuitatea de la 1 ianuarie 2025 nu a adus numai beneficii, ci și probleme grave. Publicațiile sârbe documentează un colaps lent al infrastructurii, cauzat de reducerea drastică a fondurilor provenite din tarifarea directă. Odată ce fluxul de venituri a fost întrerupt, calitatea transportului a avut de suferit, parcările și flota fiind din ce în ce mai puțin eficiente.
Specialiștii din Belgrad concluzionează că pentru ca transportul gratuit să fie eficient, trebuie integrate măsuri complementare – precum taxe pentru intrarea în centru, sau pentru parcare – și, cel mai important, vehiculele trebuie să fie predictibile și confortabile, departe de aglomerare și stagnare.
Însuși fenomenul de „caravană”, când mai multe autobuze ajung în același timp în stație, a devenit, de altfel, o problemă frecventă începând cu introducerea gratuității, fiind o dovadă clară a lipsei unui sistem de management performant, bazat pe date și algoritmi de trafic.
Un sistem complet dezechilibrat, în pragul insolvenței
În București, situația este și mai complicată. Primarul Ciprian Ciucu a cerut recent un audit extern pentru situatia de la STB, în încercarea de a clarifica modul în care banii publici sunt administrați. Însă, în lipsa controlului și a transparenței reale, planurile de reformare pot fi doar simple promisiuni politice. În schimb, actuala conducere și sindicatele companiei par să fie pregătite să blocheze orice schimbare serioasă, temându-se de pierderea privilegiilor în fața unor reforme dure.
De altfel, concluziile actuale arată că, în lipsa unor măsuri radicale, insolvența companiei pare inevitabilă, iar costurile pentru cetățeni – fie direct, fie indirect – nu vor înceta să crească. În plus, sugestiile de insolvență sunt deja pe masă, ca o soluție de moment, ce poate fi folosită pentru a impune reorganizări dezastruase sau tăieri considerate necesare.
Londra și modelul care funcționează, Bucureștiul și cel care alunecă spre dezastru
În contrast, Londra demonstrează că un sistem de transport public eficient și sustenabil poate fi realizat și fără dependență exclusivă de subvenții. Transport for London gestionează fondurile provenite din bilete și abonamente, iar diferența de buget este investită în modernizare și extindere, ceea ce nu doar că îmbunătățește serviciile, ci și stimulează dezvoltarea economică a orașului.
În cazul capitalei britanice, plățile contribuie direct la calitatea serviciilor și nu se transformă în sursă de îmbogățire pentru un aparat administrativ înverzit. În schimb, la București, majoritatea fondurilor sunt direcționate – sau cel puțin din această perspectivă așa pare – către menținerea unei structuri supradimensionate și corupte, unde transportul devine o pomană electorală pentru clase politice populate de sinecuriști.
Perspectiva pe termen lung
Cu toate acestea, orice reformă pe termen lung nu poate fi concretizată decât cu asumarea unei viziuni clare pentru serviciul de transport. Însă, în condițiile în care liderii locali și reprezentanții sindicali păstrează un interes comun în menținerea status quo-ului și în blocarea reformelor, viitorul pare sumbru. La fel ca în Belgrad, posibilitatea de a ajunge la un echilibru între finanțare, calitate și transparență rămâne departe de a fi realizată în actuala configurație.
Între timp, bucureștenii trebuie să suporte nu doar costuri sporite, ci și o calitate în scădere a serviciului – o povară administrativă și politică, care în mod paradoxal, tot pe banii lor, menține un sistem eșuat, consolidând un cerc vicios din care tot mai greu se va putea ieși cu adevărat.
