Gabriele Gravina, președintele Federației Italiene de Fotbal, a fost forțat să își dea demisia în urma încercărilor politice de a-l înlocui, după ce Italia a ratat pentru a treia oară calificarea la Mondiale. La noi, situația pare de neoprit, iar implicarea politicului în problemele fotbalului național devine o temă tot mai discutată, chiar dacă în mod diferit față de țările occidentale.
Dedicația politicienilor italieni: de la eșec la demisie
După ce Italia nu a reușit calificarea la Campionatul Mondial din 2026, echipa condusă de Gabriele Gravina s-a trezit în centrul unui scandal intern. Nu pentru erori tehnice sau dezorganizare, ci pentru influența politicului. În ciuda faptului că Gravina a fost unul dintre cei mai influenți oameni din fotbalul european, ierarhia politică italiană a solicitat, pe neașteptate, demisia sa, acuzându-l de ineficiență.
Imediat după anunțarea deciziei, Gravina a plecat din funcție după un comunicat incoerent, dar care a fost interpretat ca o formalitate. La nivel politic, presiunea a fost clară: politicienii italieni au decis că o schimbare era nevoie, chiar dacă aceasta venea în contextul unui eșec greu de explicat în mod logic.
Georgia Meloni, premierul Italiei, și ministrul sportului au fost cei mai vocali în cererea de înlocuire a lui Gravina. Se crede că motivația nu a fost doar rezultatul ratărilor, ci și lupta pentru controlul asupra federației. Rivalii politici au folosit dezastrul de la Bosnia pentru a justifica decizia, alimentând astfel o adevărată campanie mediatică.
Implicarea politicului: o practică deja obișnuită pentru Italia
În cazul Italiei, intervenția politicului a fost clară și rapidă. Membrii comisiei senatoriale, ministrul sportului și chiar premierul au cerut demisia președintelui, pentru că acesta nu a reușit să-și conserve poziția în fața presiunii publice. Cu toate acestea, Gravina, chiar fiind vicepresedinte UEFA, a fost forțat să plece, fiind considerat un blocaj pentru strategia politică a actualei guvernări.
„Cât e Gravina de prim-vicepreședinte UEFA, de prieten cu Ceferin, a trebuit să plece atunci când opinia publică și politicienii i-au cerut-o urgent”, explică analiști din domeniu, subliniind cât de importantă a devenit această scenă politică în lumea fotbalului european.
Decizia a fost una aproape inevitabilă atunci când s-au luat în calcul multiplele dezastrie din ultimii ani, inclusiv cele trei încercări nereușite de calificare. În final, politicul italian a arătat că, indiferent de prestanța sau influența individuală, dacă scorul este dezamăgitor, presiunea publicului și a claselor politice devorează orice rezistență.
Situația din România: un peisaj diferit, dar cu multe asemănări
În schimb, la noi, situația pare diferită, chiar dacă imaginea implicării politice în fotbal se învârtește în jurul aceluiași tipar. În loc să fie înlăturat, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, pare de fiecare dată protejat de o anumită baghetă politică. De exemplu, în ultimele luni, în ciuda ratărilor repetate de calificare la competiții importante, nu s-a auzit vreun glas oficial în sensul de a cere demisia sa.
Mai mult, opinia publică este ocupată cu alte probleme, cum ar fi condițiile puse de Hagi pentru a juca pentru echipa națională, sau vizitele mediatic-istorice ale loturilor naționale. În comunicările oficiale, rezultatele echipei naționale sunt mințite sau ocultate, pentru a păstra imaginea optimistă, chiar dacă realitatea este alta.
„Noi, românii, după ratarea calificării, suntem ocupați cu condițiile lui Hagi și cu vizitele la Lucescu. Păcălim lumea, îi servim doar ceea ce ne convine”, afirmă un jurnalist independent.
Implicațiile politicului: între normal și anormal
Discuțiile din ultimele zile s-au intensificat și pe marginea implicării politicului în fotbal, la nivel internațional. Italianii s-au prins că acolo, unde se încearcă schimbări din temelii în mod forțat, reagțiile sunt rapide și eficiente, chiar și dacă rezultatele sunt negative.
La noi, însă, această practică pare încă tabu pentru unele cercuri. În timp ce oficialii străini au fost nevoiți să accepte că politicul nu poate ignora eșecurile, la noi se pare că această trecere nu s-a făcut oficial încă.
„Sigur că la noi vor fi tot felul de apărători ai lui Burleanu, indiferent de rezultatele negative. Societatea românească preferă să nu vadă implicarea politicului, chiar dacă realitatea arată altceva”, afirmă un expert în sport și politică.
Deocamdată, în ciuda încercărilor de a ascunde adevărul, obrazul fotbalului românesc nu pare să fie atât de gros după ani de stagnare și politizare excesivă. Speranța rămâne, cel puțin pentru unii, ca, în timp, și la noi, oamenii să înțeleagă că schimbările reale pornesc din responsabilitate, nu din intervenții ce seamănă mai mult cu politică deocheată decât cu leadership sportiv.
