Limbile lumii sunt în pericol de dispariție mai rapid decât oricând în ultimii decenii, iar evoluția nu este deloc în favoarea diversității lingvistice. În prezent, peste 3.000 de limbi sunt pe cale de a fi uitate, mulți dintre ele atingând pragul critic de puțini vorbitori. Conform unor studii internaționale, o limbă dispare, în medie, la fiecare 14 zile, lăsând în urmă doar amintiri sau, uneori, nimic. Cea mai rară dintre acestea, cu o statură aproape incredibilă, este limba Apiaka, din Brazilia, care are doar un singur vorbitor rămas în viață, un exemplu tragic al pierderii unor perspective unice asupra culturii, istoriei și modului de a percepe lumea.
Vulnerabilitatea limbilor indigene și impactul culturii globale
Distribuția distribuită pe continent și istoria fiecărei comunități joacă un rol esențial în gradul de vulnerabilitate al limbilor. În Siberia, de exemplu, limba Khanty, vorbită de mai puțin de 10.000 de persoane, se confruntă cu un proces accentuat de diminuare. Aceasta are o particularitate interesantă: un sistem gramatical care solicită vorbitorului să indice dacă a fost martor direct sau dacă informația a fost transmisă de la alții, fapt rar întâlnit în alte limbi. Astfel, limba reflectă o mentalitate distinctivă, dar cu șanse minime de supraviețuire dacă nu se iau măsuri de conservare.
În alte regiuni, situațiile sunt și mai urgente. În Etiopia, limba Ongota este vorbită de doar zece vârstnici, iar procesul de dispariție este accelerat, întrucât membrii tribului Ts’amakko preferă limba Tsamai, în contextul unor diferențe sociale și culturale profund marcate. În Cambodgia, limba chung, odată parte integrantă a istoriei și spiritualității locale, a fost aproape complet erased în timpul regimului Khmerilor Roșii, fiind lăsată doar în documente și amintiri ale supraviețuitorilor.
Nu mai puțin dramatic este cazul limbii njerep, vorbită de câțiva oameni în satul Somie, aflat la granița dintre Nigeria și Camerun. Ultimul vorbitor fluent, Wajiri Bi, a decedat în 1998, iar acum limba trăiește doar sporadic, în cântece și glume, ca un ecou al unui trecut ce se stinge treptat.
Cântece din uitare și ultimele refugii ale limbilor marginalizate
Cazurile cele mai alarmante sunt cele în care există doar un singur vorbitor rămas în viață. UNESCO listează nu mai puțin de 18 limbi în această situație extremă, dintre care unele nu au avut parte de recentă documentare după anii ’80, ceea ce duce la un necunoscut privind starea lor actuală. Printre acestea se numără limbile Apiaka, Chana, Pemono, Tinigua, Yahgan, Patwin, Tolowa sau Wintu-Nomlaki. Pierderea acestor limbi înseamnă, pe lângă dispariția unor forme de exprimare, și uitarea unor perspective unice, un univers de cunoștințe ancestrale și moduri distincte de a percepe lumea.
Dispariția limbilor reprezintă, fără exagerare, o pierdere culturală globală, care nu poate fi reparată decât dacă se Ia măsuri concrete de conservare. În ciuda eforturilor diverse, secvențe întregi de istorie, spiritualitate și chiar știință se pierd, iar cu fiecare limbă dispărută, universul uman devine mai sărac. Last but not least, această tendință ne amintește cât de fragile și prețioase sunt aceste comori ale diversității și cât de urgentă este nevoie de acțiuni pentru a le păstra vie – nu doar pentru generațiile viitoare, ci și pentru înțelegerea lumii în ansamblul său.
Sursa: Descopera
